In cazul in care esti persoana fizica si ai inchiriat un apartament din patrimoniul personal au obligaţia să completeze şi să depună declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, în termen de 30 de zile de la încheierea contractului între părţi şi respectiv până la data de 25 mai, inclusiv a fiecărui an, pentru contractele în curs, în cazul celor care au încheiat contractele respective în anii anteriori.
Atentie! Nu vorbim aici de inchirierea in scop turistic a camerelor situate in locuinte proprietate personala) .
Chiria in valuta
Pentru contractele în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, determinarea venitului net anual se efectuează pe baza cursului de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă celei în care se depune declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice.
Modificari de clauze contractuale
În situațiile în care intervin modificări ale clauzelor contractuale sau în cazul rezilierii, în cursul anului fiscal, a contractelor încheiate între părți venitul este recalculat de către contribuabil, pe baza declarației unice. Determinarea venitului anual se efectuează pe baza cursului de schimb al pieței valutare, comunicat de BNR, din ziua precedentă celei în care se depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
Taxele datorate sunt:
Impozit de 10% care se aplica asupra venitului net din cedarea folosinței bunurilor care se stabilește prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut.
Continuare articol si sursa: Aici https://www.contzilla.ro/ce-obligatii-fiscale-ai-daca-esti-persoana-fizica-si-inchirieri-un-apartament-din-patrimoniul-personal/
Contabilitate, legislatie si fiscalitate Alba Iulia